Casa Olarului Daniel Les - o oază de liniște în inima Maramureșului
Îmi doream de ceva timp să ajung în țara Maramureșului și am ales ca primă destinație de vacanță Baia Sprie, la Casa Olarului Daniel Leș, de Daniel Leș auzisem și l-am văzut pentru prima dată în Arad, interpretând rolul lui Iisus Hristos în ”Drumul Crucii”. Daniel Leș este un om cum rar iți este dat să întâlnești, de o modestie rară, trăiește simplu, cu dragoste de oameni, natură și Dumnezeu, din prima clipa când îl întâlnești privirea si vocea lui sunt dătătoare de liniște.
Lucrare de ceramică intitulată ”Corul” care aparține d-lui Ioan Les, tatăl d-lui Daniel Les |
Baia Sprie este un oraș mic, fără prea mare potențial turistic dar am ales să ne cazăm aici pentru a ne bucura de prezența familiei Les, pensiunea unde am fost cazați este relativ nou construita dar amenajată în stil rustic vechi, totul este simplu, curat si cu mult bun gust decorată. În ziua cazării l-am găsit pe d-nul Daniel unde altundeva decât în atelierul de olărit al dânsului, iar pe soția acestuia în bucătărie, pregătea sarmale pentru cină, am fost întâmpinat cu căldură și ospitalitate. Apoi a urmat un tur a împrejurimilor, ne-a prezentat casa de lemn si casa de piatra din gradină, doua căsuțe unde te poți caza pentru a simți cu adevarat cum trăiau strămoșii noștri odată.
Căsuța din copac |
Atât fetele cât si noi ne-am dat în leagănul legat de un nuc imens, ne-am adus aminte de copilărie si de vremurile în care trăiam simplu si frumos, de vremurile copilăriei noastre în care eram fericiți cu atât de puțin. Locul acesta de fapt despre asta e, despre întoarcerea la originile noastre, despre a învăța din nou să trăim simplu, despre a ne bucura de un răsărit de soare pe prispa casei, despre a pune pe masă numai produse din ograda ta și despre relațiile interumane lipsite de orice interese meschine, despre sinceritate si onestitate, despre căldura sufletului si iubire.
Dacă vrei să simți gustul Maramureșului trebuie să vii aici, Casa Olarului Daniel Les este locul unde tradițiile si obiceiurile încă se mai păstrează, aici poți să te deconectezi de grijile tale, poți să te rupi de cotidian si să guști din bucuria unei vieți simple, asa cum era odată. Sigurele zgomote pe care le auzi aici sunt lătratul câinilor și cântecul cocoșului de dimineață.
Am plantat maci împreună cu d-nul Daniel Les |
Camerele sunt simplu amenajate dar confortabile, nu am avut televizor în cameră și nici nu am simțit nevoia de a avea unul în cele 3 zile cât am fost cazați; în costul cazării, 200 lei/noapte, camera cu 3 paturi am avut inclus si micul dejun tradițional, foarte gustos si sănătos. Micul dejun era format din lapte covăsit(iaurt de casă), lapte, brânzeturi si mezeluri de casă, magiun de prune delicios, legume de sezon si pâine neagra de casă, toate au fost delicioase, cu gust adevărat, micul dejun se servește între ora 8.30-10.00. În prima noastră seara am mâncat la cină sarmale cu afumătură, mălai păsat(mămăligă) și smântână, pălinca este din partea casei. Servirea mesei se face în vase de lut făcute de d-nul Daniel, nu am văzut nimic modern, de la vesela, prosoape, mobilier, totul este făcut din lemn, lut, cât mai rustic posibil, cât mai aproape de natură.
În ziua plecării noastre de la Casa Olarului am avut parte de o demonstrație de olărit, Sara fetita noastră a fost foarte încântată că a reușit să creeze cu mânuțele ei un bol din lut, bineînțeles îndrumată de d-nul Daniel Les.
Sunt tare fericită că am ajuns să îl cunosc pe olarul si omul Daniel Les si familia acestuia, scurtul timp petrecut în compania lor ne-a umplut sufletul de liniște și pace și ne-a făcut să ne întrebăm dacă trăim cu adevărat viața pe care o dorim, ne-am obișnuit să ducem o viață modernă, să alergăm toată ziua, ne stresăm pentru lucruri care nu contează cu adevărat, oare asta este viața pe care o dorim pentru noi si copiii noștri, asta alegem!?
Mini vacanța asta nu a fost numai pentru a descoperi locuri si oameni noi, a fost ca o revelație a vieții, ca o resetare a gândirii, vă invit să ii călcați pragul Casei Olarului Daniel Les pentru o resetare a gândirii, o redescoperire a sinelui interior, pentru o rupere de realitatea si normalitate cu care suntem obișnuiți, nu veți regrea. Vă îmbrățișez!
Pentru informații detaliate și alte oferte de cazare, tabere si ateliere de olărit vă invit să accesați pagina https://www.casaolarului.ro/ . Multumesc!
Iubesc să împărtășesc despre călătoriile noastre în familie, dacă acest articol ți-a plăcut te invit să imi apreciezi pagina de Facebook: https://www.facebook.com/LauraAsaveitripswithfamily/ și Instagram : https://www.instagram.com/asaveilaura/ . Multumesc!
Comentarii